Pentru lunile caniculare este important sa ne asiguram ca vom putea oferi necesarul de apa plantelor din propria gradina.
Udarea incorecta poate face mai mult rau plantelor decat bine. Fiecare tip de planta are nevoie de o anumita cantitate de apa si de o frecventa a udarii, in functie si de locul ocupat in gradina (la umbra sau in razele directe ale soarelui).
Majoritatea plantelor sunt pretentioase, iar udarea trebuie facuta cu apa la o temperatura apropiata de cea a aerului si implicit a solului, asa ca cele mai bune momente pentru udarea gradinii sunt primele ore ale diminetii si seara, dupa apusul soarelui.
Totusi, in zilele caniculare, irigarea de seara favorizeaza aparitia ciupercilor, iar irigarea in timpul zilei poate arde frunzele plantelor. De asemenea, daca este foarte cald sau bate vantul, cea mai mare cantitate de apa se va evapora inainte sa apuce sa se infiltreze in sol.
Bine si recomandat este sa se foloseasca pentru irigarea gradinii apa adusa la suprafata din panza freatica sau apa de ploaie stransa in rezervoare speciale, lasata la decantat si care are o temperatura similara cu cea a mediului ambiant.
Cu cat temperaturile cresc, cu atat cantitatea de apa necesara plantelor va fi mai mare. Plantele cu frunze mari si netede sau gazonul vor fi udate mai des decat plantele cu frunze paroase sau cu frunze mate.
Arborii si arbustii proaspat plantati vor avea in permanenta nevoie de un sol umed nu doar la suparafata, ci si in profunzimea solului.
Modul in care udati plantele difera in functie de soiul lor, de dimensiunile gradinii si, nu in ultimul rand, de bugetul proprietarului. Pentru acest lucru aveti la indemana o multime de metode din care o puteti alege pe cea care vi se pare cea mai eficienta.
Cand se alege sistemul de irigare se tine seama de: tipul de cultura, necesarul de apa, tipul solului, sursa de energie, localizarea sursei de apa si disponibilitatile financiare (atat pentru achizitionare, cat si pentru functionare si intretinere).
Unul dintre cele mai raspandite sisteme de irigare este irigarea de suprafata, ce poate fi de mai multe tipuri:
- prin aspersiune,
- prin picurare (radiculara),
- prin micro-aspersiune.
Irigarea prin aspersiune
Este cea mai veche metoda de udare pentru toate tipurile de culturi si plante: legume de camp, cartofi, pepiniere floricole si dendrologice, arbusti, gazon, flori etc.
Toate conductele siĀ furtunurile, precum si aspersoarele, sunt montate deasupra solului.
Irigarea prin aspersiune se poate face cu ajutorul:
- Aripilor de ploaie;
- Liniilor de aspersie;
- Microaspersoarelor.
Aripile de ploaie se folosesc pentru culturile de pe suprafete mari fiind usor de asamblat si de mutat. Lungimea unei aripi de ploaie poate fi de 300-400 m. Pe o aripa de ploaie se monteaza de regula aspersoare a caror diametru de udare poate ajunge si la 38 m.
Liniile de aspersie pot avea lungimi de 50-100 m. Acestea sunt recomandate pentru gradinile de dimensiuni reduse. In functie de debitul de apa al sursei, dar si de debitul asigurat de fiecare aspersor, o linie de aspersie poate avea unul sau mai multe aspersoare, montate in linie sau ramificat.
Liniile de aspersie pot fi cu conducte PE de diametru diferit, de 25 mm, 40 mm, 50 mm, in functie de dimensiunile suprafetei de udat. Pe suprafete mai mici, liniile de aspersie pot fi formate din furtunuri cu insertie textila, care pot fi montate si demontate cu usurinta cu ajutorul conectorilor speciali.
Ca si modele de aspersoare se pot folosi:
- Aspersoare circulare care uda pe suprafete circulare sau pot fi reglate pe sectoare de cerc de diferite deschideri (unghiuri de la 5 grade la 360 de grade);
- Aspersoare oscilante rectangulare care uda pe suprafete dreptunghiulare sau patrate;
- Aspersoare speciale pentru suprafete neregulate care uda pe conturul gradinii;
- Aspersoare speciale pentru plante inalte care sunt montate la inaltime pe un trepied special;
- Aspersoare cu duze diferite de udare care se folosesc pentru diferite plante, in functie de necesitatile lor;
- Aspersoare pentru suprafete inguste si lungi.
Avantajele utilizarii liniilor de aspersie:
- Aspersoarele asigura o ploaie fina, care ofera un microclimate adecvat plantelor;
- Prin folosirea lor nu se formeaza crusta la nivelul solului si are loc schimbul de aer la nivelul radacinilor;
- Nu se rup frunzele sau florile plantelor;
- Se asigura o buna uniformitate a udarii;
- Pot fi alimentate de la surse limitate de apa (put, fantana, canale, bazine)
Dezavantajul irigatiei de suprafata prin aspersie, in cazul udarii gazonului sau a legumelor pentru frunze (patrunjel, marar, leustean, etc), consta in faptul ca periodic trebuie schimbata pozitia furtunurilor de alimentare pentru a preveni tasarea plantelor si a le permite dezvoltarea uniforma.
Consultant FarmBee,
Inginer Agronom Anca Ponici, Specialist Protectia Plantelor