Gladiola nu este o floare care se lasa ignorata. Aceasta specie este deseori cultivata in gradini, dar si in sere pentru a fi inclusa in buchete. Gladiola este o floare indrazneata si rezistenta, iar in continuare iti vom spune mai multe lucruri esentiale despre cum o poti cultiva cu succes in gradina.

Gladiola – generalitati

Aceasta planta face parte din familia Iridaceae. O alta denumire pe care o poarta este “crinul sabie”, iar numele sau stiintific este Gladiolus spp, nume care provine din latinescul „sabie”. Gladiola este o planta perena cu tulpina neramificata. Frunzele acesteia sunt lungi, inguste si se aseamana cu o spada. Aspectul esential care distinge gladiola de alte plante sunt florile sale puternic colorate, in forma de palnie, sprijinite de doua bractee. Gladiola poate produce flori intr-o varietate mare de culori, cum a fi rosu, roz, mov, visiniu, alb, portocaliu sau combinatii ale acestora.

Aceste flori s-au dezvoltat pentru prima data in zona Marii Mediterane, in Orientul Mijlociu si in Nordul Africii. Gladiolele au fost apreciate inca din cele mai vechi timpuri pentru aspectul lor placut. In antichitate, grecii si romanii le considerau un simbol al victoriei si norocului, motiv pentru care, atunci cand mergeau la lupta purtau bulbii acestor plante la gat.

Soiuri de gladiole

Farmbee - Gladiola - plantare si ingrijire

Exista peste 250 de specii de gladiole. Cateva dintre cele mai comune soiuri de gladiole sunt:

Baccarat: au flori rosii cu margini albe si frunze lungi, in forma de sabie. Sunt foarte apreciate si des intalnite in buchetele de flori.

Impressive: aceasta gladiola de dimensiuni reduse are o mare rezistenta la frig. Florile sale sunt roz si au semne maro. Este un soi crescut deseori in ghiveci.

Carolina Primrose: florile galbene ale acestei gladiole o pun mereu in evidenta. Este o planta rezistenta care tolereaza bine temperaturile reduse. Are nevoie de multa apa si cat mai multe ore de lumina naturala.

Carine: acest tip de gladiola poate inflori si pe parcursul iernii, iar florile sale sunt crem cu marcaje violet.

Claudia: florile acestei gladiole au petale rosii, iar mijlocul lor este galben. Aceasta gladiola este des intalnita in buchetele de flori si, pentru a fi cultivata cu succes, are nevoie de un sol cat mai bogat in substante nutritive.

Plantarea bulbilor de gladiola in gradina

Farmbee - Gladiola - plantare si ingrijire

Solul ideal pentru plantarea gladiolelor are un bun drenaj, este reavan si are un continut ridicat de substante nutritive.

Gladiolele se inmultesc prin bulbi care se obtin dupa ce planta si-a pierdut florile si frunzele i s-au uscat. Bulbii trebuie scosi din pamant toamna, curatati bine si depozitati intr-un spatiu rece pana la primavara. Dupa ce bulbii au fost scosi din spatiul de depozitare, trebuie din nou curatati inainte de plantare. Multi gradinari, aleg sa ii si trateze cu insecticide si fungicide pentru a proteja florile impotriva bolilor si daunatorilor.

Plantarea bulbilor se face in general in luna aprilie sau in mai. Trebuie alesi pentru plantare cei mai vigurosi bulbi. Temperatura solului ar trebui sa depaseasca 10 grade pentru a planta cu succes gladiole. Inainte de plantare, bulbii ar trebui pusi in apa pentru cateva ore. Groapa in care se vor planta bulbii trebuie sa masoare aproximativ 7 cm in adancime, dar poate fi si mai mare in functie de marimea bulbilor. Distanta dintre bulbi trebuie sa fie de circa 15 cm, iar intre randuri de circa 25 cm. Dupa plantare, solul trebuie udat, insa nu in mod abundent.

Ingrijirea gladiolelor

Farmbee - Gladiola - plantare si ingrijire

Irigarea gladiolelor se face cu moderatie, insa in mod frecvent. Mai ales in primele saptamani de la plantare, solul nu ar trebui sa fie uscat. Atunci cand acesta este uscat florile risca, la randul lor, sa se usuce. Cel mai eficient sistem de irigare pentru gladiole este cel prin picurare.

Un factor esential pentru a cultiva cu succes aceste flori este lumina. La plantare, incearca sa le aloci locul cel mai insorit din gradina. Gladiolele au nevoie de lumina din belsug pentru ca florile sa se dezvolte.

Totodata, pentru a sustine cresterea gladiolelor, poti folosi ingrasaminte pentru plante decorative. Acestea se aplica treptat pe intreaga perioada in care planta se dezvolta si incepe sa produca flori. Mai intai, se realizeaza fertilizarea atunci cand incep sa creasca primele frunze. Urmatorul moment propice aplicarii de ingrasaminte este marcat de aparitia bobocilor. Ulterior, se aplica din nou ingrasaminte atunci cand incep sa creasca florile.

In perioada de vegetatie, ingrasamintele se aplica, in general, o data pe luna. In functie de nevoile plantei si de cat de hranitor este solul, se pot aplica ingrasaminte si o data la doua saptamani.

Un alt pas important pe care nu ar trebui sa il omiti in ingrijirea gladiolelor este indepartarea buruienilor. Totodata, solul din jurul plantei ar trebui sa fie afanat cat mai des. Indata ce tijele florale se dezvolta si incepi sa le diferentiezi, se pot lega de araci pentru a nu se prabusi, evitand astfel ruperea florilor.

Boli si daunatori care pot afecta gladiolele si cum ii combatem

Farmbee - Gladiola - plantare si ingrijire

Ca oricare alte plante decorative, gladiolele pot fi afectate de anumiti daunatori si pot dezvolta diverse boli. Cele mai comune boli in randul acestor flori sunt virozele, putregaiul cenusiu si fuzarioza. Printre daunatorii cei mai comuni, intalnim afidele, acarienii, musca plantutelor si tripsi. 

Exista tratamente pe care poti si este indicat sa le folosesti indata ce vezi primele semne de boala precum frunze ingalbenite, gaurite sau patate, flori ofilite etc. La alegerea tratamentului, ia in considerare simptomele pe care planta le prezinta pentru a fi sigur ca folosesti tratamentul potrivit. De exemplu, atacul afidelor poate fi semnalizat prin frunze deformate si galbene care prezinta o substanta lipicioasa pe latura dorsala. 

Dupa ce ai identificat boala sau daunatorul, ai grija sa aplici tratamentul conform instructiunilor prezente pe ambalaj si doar in cantitatile recomandate. O cantitate prea mare de pesticide poate fi daunatoare si plantei.

Buchetele de gladiole

Farmbee - Gladiola - plantare si ingrijire

Gladiolele sunt deseori cultivate pentru a fi taiate si puse in vaza, atat pentru frumusetea lor, cat si datorita rezistentei care le permite sa supravietuiasca mult timp dupa ce au fost scoase din pamant. Taierea ar trebui realizata indata ce primii boboci de la baza plantei dau semne ca vor sa se deschida.

Pentru realizarea buchetelor de gladiole, florile ar trebui taiate cu un cutit bine ascutit, iar taierea ar trebui facuta dimineata, cat mai devreme, sau seara, dar niciodata pe timpul zilei cand este cald. La taiere, ar trebui selectate plantele care au deja trei sau doua flori deschise. Taierea se face pe diagonala si trebuie lasate cateva frunze pe tulpina.

Fie ca doresti sa cultivi gladiole in gradina pentru a te bucura de aspectul lor sau pentru a le folosi in buchete, aceste flori colorate si indraznete nu te vor dezamagi atat timp cat le cultivi cu grija si te asiguri ca au parte de suficienta apa si substante nutritive.