Toamna s-a instalat pe deplin, insa inca nu suntem gata sa capitulam si sa ne retragem in casa, la caldura. Nu acum, cand inca mai sunt atatea lucrari de pregatire a pomilor pe care trebuie sa le realizam chiar in aceste zile. Haide sa vedem despre ce este vorba!

Combaterea buruienilor

Pentru ca pomii sa poata inflori si inrodi armonios anul urmator, este nevoie sa ingrijim solul pentru ca de aici sa isi poata extrage substantele nutritive. Unul dintre dusmanii cei mai comuni ai solului sunt buruienile. Acestea nu strica doar aspectul livezii, ci stau si in calea dezvoltarii culturilor. Practic, buruienile utilizeaza resursele de apa si nutrienti din sol, ‘furand’ astfel din hrana pomilor. Pentru a le combate eficient, recurgem la erbicide, existand numeroase produse de acest fel pe piata. Acestea se pot aplica toamna, preemergent, pentru a anticipa si bloca momentul in care buruienile ar incerca sa rasara.

Combaterea bolilor si a daunatorilor

Pe langa buruieni, un alt inamic major care trebuie tinut la distanta cu orice pret sunt daunatorii. Prin acest termen, ne referim la un numar impresionant de mare de organisme care ataca plantele, cauzand diverse boli. Fie ca vorbim despre ciuperci, virusuri, insecte, bacterii sau animale, daunatoarele pot avea un efect devastator asupra productiei de fructe. Daca in sezonul cald este mai usor sa depistam daunatorii si daunele pricinuite de acestia, in sezonul rece putem recurge la diverse metode de preventie. Acestea sunt in mare parte operatiuni de igiena si ingrijire care vizeaza curatarea livezii de resturi si intretinerea pomilor. Cele mai importante lucrari sunt:


  • adunarea fructelor stricate

Acestea nu trebuie lasate la sol deoarece atrag daunatorii ca un magnet, contribuind astfel la infectarea pomului cu diferite boli. Fructele mumificate trebuie de asemenea adunate rapid intrucat existenta lor indica prezenta unor agenti patogeni care se pot raspandi mai departe in pom.


  • adunarea si distrugerea ramurilor uscate

Ramurile uscate se taie sau se aduna de pe sol, iar apoi se ard pentru a ne asigura ca organismele daunatoare prezente in interiorul si pe suprafata lor sunt eradicate.


  • adunarea frunzelor

Frunzele cazute la sol trebuie adunate din motive similare. Printre ele, isi pot gasi adapost diversi agenti patogeni, de aceea frunzele nu trebuie lasate la sol, in preajma copacilor. Ele se aduna si se pot folosi pentru formarea compostului care va fi utilizat ca ingrasamant.


  • ingrijirea scoartei

Un alt proces important de intreprins in aceasta toamna este razuirea scoartei copacilor. Se va razui scoarta trunchiului si a ramurilor mai solide. Scopul acestei lucrari este, din nou, igienizarea livezii si inlaturarea organismelor daunatoare precum larvele sau ouale, dar si prevenirea aparitiei muschilor si lichenilor. Pentru a razui scoarta, avem nevoie de o perie rezistenta de sarma. Reziduurile rezultate in urma razuirii vor fi arse.


  • varuitul pomilor

Pomii se varuiesc cu un scop anume; protejarea lor de impactul negativ al oualor, cipercilor etc. Majoritatea gospodarilor varuiesc pomii primavara, insa toamna este un moment mai prielic pentru aceasta lucrare ce va aduce efecte de durata. Totodata, varuitul va proteja copacul de temperaturile scazute din timpul iernii.  


  • saparea pomilor

Portiunea de sol din jurul pomilor fructiferi va fi sapata pentru ca in acesta s-au adapostit diverse organisme care pot afecta sanatatea si fertilitatea solului.  Prin sapare, vom permite de asemena apei sa ajunga mai usor la radacina pomului, alimentand astfel planta.

Taierea pomilor

Toamna se realizeaza taierea pomilor cu scopul de a:

  • forma o coroana solida si uniforma

  • optimiza procesul de fructificare

  • obtine o recolta superioara

  • echilibra cresterea vegetatiei si a fructificarii

Aplicarea tratamentelor

Inainte ca iarna sa se instaleze cu temperaturi negative, se pot aplica tratamente chimice impotriva bolilor si a daunatorilor. O solutie populara sunt produsele pe baza de cupru. Printre tratamentele fitosanitare cele mai populare, enumeram cele impotriva:

  • paduchelui din San Jose

  • oualor de acarieni

  • oualor de afide

  • paduchilor testosi

  • oualor de insecte defoliatoare

  • Taphrina deformans

  • Sphaeroteca pannosa var persicae

  • Monilinia laxa

  • bacteriozei

Pentru a ne asigura ca livada noastra are parte de tratamentul cel mai potrivit, trebuie sa alegem cu grija produsul utilizat, sub indrumarea unui specialist.

Fertilizarea

Perioada aceasta este cea mai potrivita pentru aplicarea ingrasamintelor. Sub forma de produse comerciale sau ingrasaminte organice precum compostul, acestea au rolul de a spori productivitateta pomilor, asigurand o crestere viguroasa si o recolta bogata. Fertilizarea plantatiilor pomicole se poate face cu ajutorul diferitelor produse, conditia esentiala fiind ca acestea sa asigure un numar cat mai mare de nutrienti cum ar fi fosfor, azot, potasiu, cupru, magneziu etc.

Cu atatea lucruri de facut in gradina, suntem siguri ca vei avea parte de un final de toamna plin. Vestea buna este ca in ziua de azi poti gasi rapid multe produse care sa iti faca munca mai usoara, de la fertilizatori, pana la erbicide si ustensile.

Tu ce alegi pentru gradina ta?