Ingrijirea gazonului vara
Corina GhicaPentru ca un gazon sa arate frumos, dens si verde toata perioada de vara sunt necesare trei lucrari de ingrijire esentiale:
1. Tunderea, care este influentata de ritmul de crestere al gazonului;
2. Fertilizarea;
3. Udarea.
Ritmul de crestere al gazonului in vara este mult diminuat comparativ cu perioadele de primavara sau de toamna, de aceea si tunderea se poate face mai rar, la 9-10 zile. Totusi ritmul de crestere al ierbii este influentat de:
- aplicarea ingrasamintelor si
- frecventa udarii.
Un gazon fertilizat corespunzator si caruia i se asigura cantitatea de apa necesara, pe langa faptul ca va arata frumos, verde si robust, va avea un ritm de crestere mult mai ridicat decat un gazon nefertilizat si neudat, care va avea aspect de “iarba uscata”.
Prin urmare, tunderea se va face atunci cand firul ierbii are inaltimea de 10 - 11 cm, dar nu mai mult. Pe timpul verii gazonul se va tunde la o inaltime de max 5 - 6 cm, aceasta inaltime fiind optima si pentru pastrarea umiditatii la nivelul radacinilor pentru mai mult timp. Daca gazonul este dens si acopera uniform suprafata, tunderea la aceasta inaltime poate determina o udare mai rara (la 2 - 3 zile) si cu o cantitate mai mare de apa.
Atunci cand se fac taieri, este recomandat sa se schimbe directia de la o taiere la alta, evitandu-se astfel presarea firelor de iarba intr-o singura directie. Este bine ca doua tunderi consecutive sa se faca pe directii perpendiculare.
Prin tundere, odata cu iarba sunt inlaturate si substantele nutritive care ajuta la cresterea si dezvoltarea ierbii, de aceea periodic acestea trebuie inlocuite printr-o fertilizare. Fertilizarea este recomandata a se face cel putin o data pe luna, respectandu-se doza indicata de fiecare producator. Pentru dezvoltare corespunzatoare, iarba de gazon are nevoie de toti nutrientii principali (azot, fosfor si potasiu), in proportii diferite, vara cu pondere mai mare in azot si mai redusa in fosfor. O fertilizare aplicata in lunile iunie – iulie asigura necesarul de nutrienti pentru toata perioada calduroasa.
Aplicarea ingrasamintelor in lunile iunie-iulie implica neaparat udarea gazonului, altfel seceta combinata cu actiunea azotului va avea un efect nedorit, adica uscarea ierbii. In perioadele calduroase udarea se va face numai seara tarziu (orele 23 - 24 in cazul in care se uda manual) sau dimineata devreme (orele 4 - 5 in cazul in care se programeaza automat udarea).
Cantitatea de apa de la o udare a gazonului va trebui sa asigure infiltrarea pana la 10 cm in sol pentru o umiditate corespunzatoare la nivelul radacinilor. Cu cat covorul de iarba este mai des cu atat umbrirea este mai mare la nivelul radacinilor, iar umiditatea va persista mai mult timp.
Cand iarba are nevoie de apa isi schimba culoarea din verde inchis in cenusiu, iar frunzele imbatranite de la baza plantelor vor incepe sa se usuce. Este momentul in care trebuie neaparat sa udati.
In speranta ca sfaturile noastre va vor fi de folos, echipa FarmBee va doreste sa va bucurati de gazonul dumneavoastra cat mai mult timp.
Consultant FarmBee,
Inginer Agronom Anca Ponici, Specialist Protectia Plantelor