Ce trebuie sa stii despre legumicultura ecologica
Corina GhicaLegumele bio incep sa fie o alegere tot mai populara in randul celor care doresc sa adopte o dieta si un stil de viata sanatos. Pentru a veni in intampinarea nevoilor acestui tip de consumator, tot mai multi producatori decid sa realizeze culturi bio. Totodata, multi gospodari care au o cultura de legume sunt tot mai interesati sa o exploateze in mod ecologic. Daca te regasesti printre ei, afla cateva aspecte generice despre ceea ce presupune legumicultura ecologica.
Ce inseamna agricultura ecologica
Agricultura ecologica isi propune asigurarea unei recolte sanatoase si sigure care nu implica utilizarea unor substante chimice de sinteza. Acest tip de agricultura se practica inca de la inceputul secolului XXI in mod sistemic, perioada in care multe state au inceput sa certifice acest tip de productie.
In plan practic, agricultura ecologica presupune valorificarea maxima a resurselor solului prin intermediul mai multor practici traditionale, fara a utiliza produse comerciale care contin substante chimice, cum ar fi pesticidele sau fertilizantii chimici. Acest tip de agricultura este intalnita adesea si sub denumirea de agricultura organica, iar produsele obtinute pe aceasta cale sunt cel mai des denumite „bio”.
Ce particularitati are legumicultura ecologica fata de cea obisnuita

Diferenta majora dintre legumicultura ecologica si cea conventionala, obisnuita, este faptul ca cea din urma se bazeaza pe utilizarea unor produse chimice pentru a stimula obtinerea unor recolte bogate si protejarea culturilor de buruieni, boli si daunatori.
In agricultura organica nu se pot aplica solutii comerciale care, in ciuda eficientei lor, contin substante chimice care pot fi nocive pentru consumatori si mediul inconjurator. Acest tip de agricultura permite insa utilizarea unor produse ecologice sau a unor solutii traditionale organice despre care vom vorbi mai pe larg in randurile ce urmeaza.
Reglementarea legumiculturii ecologice

Exista o serie de reguli care trebuie respectate de catre toti cei care isi doresc sa faca legumicultura ecologica, mai ales in cazul in care produsele urmeaza a fi comercializate ca fiind BIO.
Pe langa folosirea ingrasamintelor organice, precum fertilizatorii certificati BIO, resturile vegetale sau gunoiul de grajd, alte practici comune aplicate in acest tip de agricultura sunt rotatia culturilor si eliminarea prin mijloace traditionale, non-chimice a daunatorilor, buruienilor si bolilor.
Totodata, irigarea culturilor ecologice de legume se poate face in mod natural prin reutilizarea apei de ploaie, minimizand astfel si mai mult impactul asupra mediului – fapt care reprezinta un principiu de baza al agriculturii ecologice.
Rotatia culturilor este un aspect deosebit de important la infiintarea unor culturi bio, deoarece contribuie la mentinerea fertilitatii solului si a calitatii recoltei pe cale naturala.
Un alt principiu care trebuie luat in considerare de cei care doresc sa comercializeze legume ecologice este faptul ca terenul pe care infiinteaza cultura trebuie sa fi fost utilizat in baza reglementarilor agriculturii de tip ecologic pe o anumita perioada de timp care variaza in general intre 2 si 3 ani.
Tratamente BIO pentru plante

Intrucat agricultura organica a inceput sa castige tot mai mult teren in majoritatea tarilor, inclusiv in Romania, la ora actuala exista diverse produse bio care sustin acest tip de culturi. Cele mai importante sunt alternativele bio de ingrasaminte si tratamente care ajuta la imbunatatirea calitatii solului si la eliminarea sau preventia bolilor si a daunatorilor, fara a lasa reziduuri chimice in sol sau in roade.
Acestea reprezinta o solutie sigura si foarte comoda pentru cei care vor sa cultive legume pe cale bio si nu au la dispozitie resursele necesare sau suficient timp pentru a obtine ingrasaminte organice traditionale cum ar fi compostul sau dejectiile animalelor.
Tratamentele bio pentru plante se aplica la fel ca solutiile comerciale normale, respectand cu strictete specificatiile fiecarui produs. Solutiile organice sunt eficiente in eliminarea acelorasi dusmani comuni pe care ii vizeaza si solutiile chimice, precum infectiile fungice, fainarea sau acarienii.
Ele se aplica de regula la intervale fixe, de 1-2 saptamani, si in compozitia lor sunt utilizate extracte naturale - de exemplu, scortisoara - care pot tine daunatorii la distanta fara a afecta insa cultura sau solul. Aceste produse bazate pe extracte naturale sunt acceptate mai rapid de plante, fiind metabolizate mai usor. Pentru a combate bolile si a daunatorii, tratamentele bio intaresc sistemul natural de autoaparare al plantei, imbunatatindu-i capacitatea imunologica.
In mod similar, ingrasamintele organice care pot fi achizitionate din comert pentru a fi utilizate in legumicultura ecologica se bazeaza pe ingrediente naturale care nu au reactii nocive la nivelul plantelor sau al solului. Acestea contin un amestec de substante esentiale cresterii si dezvoltarii legumelor precum vitamine, aminoacizi, polizaharide si microelemente. Ingrasamintele bio asigura gama necesara de macroelemente (fosfor, azot si potasiu) si microelemente (cupru, zinc, mangan, fier, bor etc.) necesare culturilor de legume pentru a stimula cresterea acestora.
Tipuri de ingrasaminte BIO

Pentru cei care locuiesc la tara si au, de asemenea, animale sau un teren suficient de vast pe care cultiva mai multe tipuri de culturi, obtinerea unor ingrasaminte organice traditionale poate fi solutia cea mai convenabila si economica pentru legumicultura ecologica.
Una dintre cele mai comune si eficiente metode de a asigura un ingrasamant 100% natural este folosirea compostului. Compostul se obtine prin descompunerea diverselor resturi de material organic din gospodarie precum resturi vegetale, paie, iarba, frunze, pleava, vrejuri, buruieni care nu contin seminte, zat de cafea, carton sau hartie, coji de ou. Poti afla mai multe detalii despre folosirea compostului in gradina aici.
Materialul utilizat pentru obtinerea compostului se poate pastra atat in containere, cat si direct in pamant in gropi sau santuri. Procesul de obtinere a compostului dureaza in general cateva luni, timp in care materialul utilizat va trebui intors pentru a asigura compostarea acestuia.
Mranita se afla si ea pe lista ingrasamintelor naturale traditionale. Aceasta reprezinta practic un gunoi de grajd aflat intr-un stadiu avansat de descompunere. Mranita este foarte bogata in substante hranitoare, fiind astfel un ingrasamant de calitate care aduce bune rezultate si nu trebuie aplicat in cantitati foarte mari.
Gunoiul de grajd este, de asemenea, utilizat pentru a imbunatati in mod natural calitatea solului din gradina. Acesta se foloseste cu succes din cele mai vechi timpuri si este una dintre solutiile cele mai bune intrucat asigura gama completa de nutrienti de care plantele au nevoie: fosfor, azot, potasiu, dar si calciu.
Ingrasamintele verzi sunt reprezentate in general de plante din familia leguminoaselor (mazare, trifoi, lupin),, floarea soarelui, secara, rapita, mustar, etc. Acestea se insamanteaza dupa recoltarea culturii principale iar atunci cand sunt in plina vegetatie se toaca si se introduc sub brazda.
Legumicultura organica poate necesita mai mult efort decat cea obisnuita, practicata la scara larga cu ajutorul solutiilor comerciale, insa rezultatul sau este calitativ superior. Pe langa faptul ca legumele obtinute pe aceasta cale sunt mai sanatoase, acestea sunt, de asemenea, si mai gustoase si satioase. Iti dorim succes in cutivarea legumelor pe cale ecologica si iti reamintim ca te putem ajuta cu ingrasaminte si tratamente specifice acestui tip de cultura.