Ne dorim sa consumam fructe sanatoase, dar de sanatatea pomilor avem grija?
Exista solutii pentru protejarea culturilor pomicole si cresterea productiilor atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ.
In ultimii ani, investitiile facute de marii producatori de pesticide au ca rezultat noi solutii in protectie, precum si crearea de tehnologii performante si durabile.
Pentru tratamentele conventionale, chimice, au fost lansate si omologate produse cu spectru larg de actiune, cu sistemicitate dubla (ascendenta si descendenta), care menajeaza insectele utile (polenizatorii) si respecta cerintele referitoare la mediu si lantul alimentar.
Ca o alternativa la produsele fitosanitare conventionale, pentru fermierii care practica agricultura ecologica, au fost omologate o serie de pesticide biologice.
Aplicarea unei tehnologii corecte de intretinere a pomilor fructiferi, asociata unei tehnologii de combatere integrate a agentilor de daunare conduce in mod sigur la obtinerea unor fructe de calitate, sanatoase, provenite de la pomi vigurosi, a caror recolta se poate obtine pe o perioada cat mai indelungata.
Combaterea integrata presupune, pe langa tratamentele fitosanitare conventionale, aplicate pomilor in perioadele cheie de vegetatie sau in repausul vegetativ, si masurile agrotehnice de mentinere a unui teren lipsit de buruieni si bogat in elemente nutritive necesare formarii si cresterii fructelor, dar si mentinerii sanatatii si vigorii pomilor.
Se stie ca buruienile sunt intotdeauna plante concurente in ceea ce priveste consumul elementelor nutritive din sol. De asemenea, cele mai multe dintre buruieni sunt plante gazda pentru agentii de daunare care provoaca boli si daunatori plantelor de cultura. Un sol sanatos permite si stimuleaza plantele sa sintetizeze singure substantele necesare luptei contra bolilor si daunatorilor. Intr-un sol fertil pomii vor fi mult mai rezistenti si vor avea nevoie de mai putine tratamente, chiar si ecologice.
In plantatiile clasice si semiintensive, mai ales in zonele secetoase, se recomanda mentinerea terenului ca ogor negru si in intervalele dintre randurile de pomi. In zonele cu panta, dupa intrarea pe rod a pomilor, intervalele dintre randuri se pot mentine inierbate, iar terenul de sub proiectia coroanelor, pe randurile de pomi, se va lucra si se va mentine ca ogor negru. Lucrarea si mobilizarea solului, pe suprafetele mici din gospodariile particulare, se poate face utilizand motosape sau motocultoare care au diverse latimi de lucru intre 32 si 84 cm. Mentinerea ogorului negru pe intervalul dintre randuri se poate face si prin aplicarea unui erbicid total, atunci cand buruienile au ajuns la 12 – 15 cm inaltime, dozele utilizate stabilindu-se in functie de tipul erbicidului, gradul de imburuienare si speciile predominante. Pe randurile de pomi, ogorul negru se mentine prin prasile repetate la un interval de timp stabilit in functie de puterea de crestere si dezvoltare a buruienilor, speciile predominante, utilizarea irigatiei si a ingrasamintelor.
Concomitent lucrarii de mobilizare a solului pe randurile de pomi, se pot administra si ingrasaminte incorporabile in sol (granulate sau lichide), cu un continut echilibrat in azot, fosfor si potasiu.
Se va evita fertilizarea in exces sau unilaterala cu azot intrucat aceasta creaza o sensibilitate sporita la monilioze, rapan la mar, par si gutui, patari ale frunzelor. In perioada la care facem referire acum (aprilie), in functie de zonele climatice, dar si de timpurietatea speciilor de pomi, ingrasamintele utilizate vor avea un continut mai bogat in fosfor si potasiu, elemente care maresc rezistenta la boli si daunatori, dar asigura si o inflorire abundenta si o buna legare a fructelor, intrucat marea majoritate a speciilor pomicole se pot gasi intr-una dintre fenofaze: de buton floral, inflorit sau scuturarea petalelor.
Fenofaza de buton floral (alb sau roz in functie de specie) si fenofaza de scuturare a petalelor sunt considerate perioade cheie si pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare de combatere a bolilor si daunatorilor. Se pot utiliza fungicide, insecticide si ingrasaminte foliare care sunt compatibile intre ele si care se vor aplica printr-o singura stropire. Se va tine cont, mai ales la scuturarea petalelor, sa se foloseasca produse ce nu afecteaza fauna folositoare (polenizatorii).
Se recomanda ingrasaminte foliare care, pe langa elementele nutritive principale (azot, fosfor si potasiu), sa contina si aminoacizi si microelemente care confera o rezistenta mai mare a pomilor atat la stresul termic (variatii mari de temperatura de la zi la noapte), precum si la stresul hidric (alternanta perioadelor ploioase cu perioadele secetoase).
Sropirile se fac in zile fara vant si fara precipitatii, prin pulverizarea solutiei pe toate ramurile pomilor, de sus pana jos, continuand spre baza pe toate partile trunchiului. Pentru stropirile pomilor tineri si cu coroana joasa se pot utiliza pompe de stropit manuale de capacitati diferite (5l, 8l sau 10l). Pentru stropirile pomilor mai inalti se pot folosi pompe manuale de 10l sau 12l, la care pistoalele de stropit pot fi prevazute cu tije telescopice de 2,5 – 3m. De asemenea, se pot folosi pentru pomii inalti si atomizoare cu motor, cu capacitati de 14l sau 15l.
Pentru stropit se recomanda utilizarea produselor omologate pentru a fi folosite pe teritoriul Romaniei. De asemenea, se recomanda respectarea stricta a normelor de lucru cu produsele de uz fitosanitar, a normelor de securitate a muncii, de protectie a albinelor si animalelor.
Consultant FarmBee,
Inginer Agronom Anca Ponici, Specialist Protectia Plantelor
